AdSense

Fitoterapia

  Existenţa omului, încă din preistorie, a fost legată cel mai mult de lumea vegetală, care i-a furnizat acestuia hrană, combustibil şi medicamente. Astfel, nu este de mirare că omul, încă din perioada ancestrală a existenţei sale, a apelat prima dată la plante, în scopul alinării suferinţelor.
 Natura ca aliat al omului, i-a oferit din grădina sa, primele leacuri încă din zorii existenţei sale, născându-se astfel fitoterapia. 
 Fitoterapia (phyton = planta + therapea = tratament) este o stiinta straveche, care foloseste plantele medicinale, numite si oficinale, in scopul vindecarii.
 Desi fitoterapia azi se bazeaza pe efectele curative ale unor compusi bio din plante,care poarta denumirea de principii active, aceasta veche stiinta a tamaduirii isi respecta regulile originare, valorificand materialul vegetal fara a extrage selectiv anumite substante sau principii din ţesuturile plantelor, aşa cum fac alte stiinte care valorifica vegetalele, ca farmaceutica sau aromoterapia.
  Din acest motiv, se poate spune, ca fitoterapia a ramas cea mai curata si mai naturala dintre stiinte.
  Principiile active din plantele medicinale se sintetizează la nivelul celulelor vegetale.Pentru ca aceste substanţe naturale, cu acţiune biologică asupra omului, să poată fi valorificate corespunzător de către organism, ele trebuie să se regăsească în diferite forme fitoterapeutice (fitofarmaceutice). Cele mai simple forme fitofarmaceutice sunt acelea în care anumite părţi ale plantelor se mestecă sau se consumă ca atare, fie crude, fie uscate şi măcinate - sub formă de pulberi. De cele mai multe ori, fitoterapia recurge la extragerea, insa neselectiva, a principiilor active din plante prin diferite metode, obţinandu-se preparate numite extracte fitoterapeutice.

  FORME FITOTERAPEUTICE SIMPLE

  Cele mai simple forme fitofarmaceutice sunt acelea in care anumite parti ale plantelor se mesteca sau se consuma ca atare, fie crude, fie uscate şi macinate - sub forma de pulberi (praf). Majoritatea plantelor medicinale care se folosesc in stare cruda, apar primavara, fiind usor de consumat prin fragezimea lor.
  De cele mai multe ori, insa, fitoterapia recurge la extragerea, insa neselectiva, a principiilor active din plante prin diferite metode, obţinandu-se preparate numite extracte fitoterapeutice.
  Extractele folosite in fitoterapie, sunt acele preparate obtinute din plante medicinale, in care se regasesc principiile active din organele vegetale, dupa ce acestea au parasit materialul vegetal si s-au dizolvat in anumite medii(apa, alcool, ulei vegetal, alte grasimi).
  Cele mai cunoscute preparate fitoterapeutice de acest fel, sunt extractele hidrice (infuzia, decoctul, maceratul, siropul) si extractele hidroalcoolice (tinctura).
  Extractele hidrice (apoase) sunt cunoscute sub denumirea uzuala de ceaiuri. 
 Infuzia  este un extract apos obtinut printr-un procedeu simplu, la indemana oricui, numit infuzare. Infuzarea consta in turnarea unei cantitati prestabilite de apa clocotita peste materialul vegetal aflat intr-un vas (pahar, cana, vase de lut), dupa care recipientul se acopera 15-20 de minute cu o farfurioara, perioada numita timp de infuzare. Dupa scurgerea timpului de infuzare, lichidul (soluţia) se strecoara, se indulceste (de preferinta cu miere) sau nu, si se administreaza dupa indicatii (rece, cald, inaintea meselor, după mese, etc.)
  Este recomandat ca imediat dupa strecurare, sa se scurga cateva picaturi de lamaie peste infuzie, pentru stoparea reactiilor de oxidare.
  Infuzarea se realizeaza cel mai bine in recipiente de sticla, de ceramica sau de porţelan (cani, pahare, etc.). Se recomanda evitarea contactului dintre infuzie si obiectele metalice, folosindu-se strecuratori din plastic sau din materiale textile igienice (tifon), lingurite de plastic, lemn ori ceramice, sau in cel mai rau caz, materiale din metale inoxidabile (inox). 
 O metoda mai putin corecta de preparare a infuziei, consta in adaugarea materialului vegetal in vasul in care a fiert apa, dupa ce focul a fost oprit. In acest caz, extractia principiilor active se realizeaza cu un randament mai scazut, iar procesele oxidative sunt mai puternice.  
  Decoctul  este un extract preparat prin fierbere, procedeu numit decoctie.
  Materia prima vegetala (plante medicinale,legume, cereale, leguminoase), adaugata unui lichid (de obicei apa), se fierbe intr-un vas, depasindu-se momentul in care apa a dat în clocot. Timpul de decoctie incepe atunci cand apa fierbe (da in clocot) si continua inca o anumita perioada, care se stabileste fie in minute, fie dupa cantitatea de lichid care se evapora.
  Decoctia intotdeauna trebuieste realizata la foc mic. Dupa ce fierberea a fost incheiata, compozitia se strecoara si se administreaza dupa indicatii. In fitoterapie, decoctul se realizeaza in cazul organelor vegetale (radacini, rizomi, scoarta, etc.) din care principiile se extrag mai greu.
  Maceratul la rece  este un extract hidric rezultat in urma unui proces numit maceratie. 
 Maceratia consta in extragerea principiilor active din plante, in apa, la temperatura camerei (17-22oC). Timpul de maceratie este de 4-8 ore. In timpul procesului de maceratie, materialul vegetal asezat intr-un vas cu apa neincalzita, se imbiba cu apa iar substantele active trec in solutie.
  Maceratul la cald pe baia de apa  Extragerea principiilor din plante prin aceasta metoda este foarte eficienta in cazul vegetalelor fara principii volatile valoroase, dar cu compusi bio de alt tip, utili sanatatii.
  Metoda se utilizeaza si pentru obtinerea uleiurilor, alifiilor si unguentelor din plante. Maceratul la cald pe baia de apa este o metoda sanatoasa de preparare a unor alimente sau chiar a apei de baut. Metoda este utila si in cazul in care se doreste revenirea la starea lichida a mierii cristalizate.
  Pentru obtinerea baii de apa, cunoscuta si sub denumirea de bain marin, se folosesc doua vase metalice, de marimi diferite. Vasul mai mic trebuie sa fie emailat. El se scufunda in recipientul mai mare, care va fi umplut in prealabil, pe jumatate, cu apa. In vasul mic se introduce lichidul cu materia prima din care urmeaza sa se extraga principiile active.
 Dupa improvizarea baii, cele doua vase se pun la foc domol. Desi apa va da in clocot in recipientul mare, lichidul din vasul de deasupra se va incalzi treptat, si nu va fierbe, astfel incat principiile active pot trece in solutie incet, fara a fi degradate de temperatura prea inalta sau de incalzirea brusca.
  Fitoterapia utilizeaza aceasta metoda in cazul plantelor cu principii active care se distrug prin fierbere, dar care nu se extrag nici la temperaturi obisnuite (principii semitermolabile). 
 Dupa un anumit timp de la asezarea baii pe foc, perioada stabilita de reteta, lichidul se strecoara si se utilizeaza mai departe, conform prescriptiilor. 
  Siropurile sunt extracte (sucuri naturale obtinute prin stoarcere, infuzii, decocturi, macerate) la care se adauga mult zahar. Rolul zaharului din sirop este acela de a corecta gustul si mai ales de a conserva produsul.
  Siropurile naturale prezinta valoare alimentara sau terapeutica. Fitoterapia foloseste aceste extracte si pentru proprietatea lor de a corecta gustul unor ceaiuri, in special al acelora destinate copiilor.  
 Tinctura este o formula fitoterapeutica sau homeopata, mai rar farmaceutica, obtinuta prin extragerea substantelor active din plante, de obicei proaspete, in solutii hidroalcoolice. 
 Concentratia alcoolului, a materiei prime ce se macereaza, si timpul de desfasurare a procesului se aplica conform retetei.
  Tinctura se obtine in recipiente de sticla prevazute cu capac etans, compozitia agitandu-se macar o data pe zi, pe tot parcursul macerarii. Dupa scurgerea perioadei de tincturare, se executa decantarea, solutia hidroalcoolica rezultata, tragandu-se in sticlute colorate mici, cu capac insurubabil.
  Principalul avantaj al tincturii consta in faptul ca in solutie se extrag toate principiile din planta proaspata, substante active care pot fi conservate o perioada lunga de timp. 
 Prepararea tincturilor homeopate este mai elaborata, desfasurandu-se in mai multe etape succesive, in scopul obtinerii unor dilutii precis dozate.
  Sucurile. Obtinute in casa din legume, fructe si verdeturi, sucurile sunt usor asimilabile de catre organism, sunt bogate in enzime, vitamine, minerale si o multime de fitoelemente valorase. Datorita acestor elemente nutitive deosebite, sunt mai degraba medicamente decat alimente. 
 Cu ajutorul lor ne putem mentine sanatatea si vigoarea, ne putem trata cu succes de boli, de la cele usoare la cele grave.
  Sucurile se obtin prin centrifugarea fructelor sau a zarzavaturilor, sau prin mixarea in apa a verdeturilor cu ajutorul unui mixer. Sucurile se prepara zilnic, pentru ca sa fie proaspete, conditie esentiala ca sa fie eficiente. Cel mai bine este ca sucurile sa fie consumate imediat dupa preparare. Daca nu este posibil acest lucru, se poate prepara intr-o singura repriza toata cantiatatea necesara pentru o zi (exceptie o face cartoful, care se consuma imediat dupa preparare) si se pastreaza la rece in frigider, in sticle bine inchise, de unde se scoate in portii cate o cana (250 ml), cu 30 de minute inainte de a fi consumat, pentru a se incalzi la temperatura camerei. 
  -Nu se pastreaza de pe o zi pe alta.
  -Sucurile se beau cu inghitituri rare, bine amestecate cu saliva. Cel mai bine este sa fie consumate cu paiul. Acest lucru conduce la o asimilare maxima a nutrientilor si a substantelor valoroase.
  Cum preparam aceste sucuri?
 Sucuri cu pulpa (radacinoasele si fructele, in general) 
 Varianta I - cu storcatorul centifugal.
 Este cea mai simpla metoda si presupune sa avem un storcator de fructe centrifugal (se gasesc in comert). Legumele se spala bine, eventual frecandu-se cu o perie aspra, dar fara a le razui cu cutitul, intrucat astfel s-ar pierde anumite vitamine si enzime pretioase continute de coja subtire.
 Dupa spalare, legumele se pun la storcator (nu se tin inainte in apa sau la frigider), iar sucul rezultat se consuma imediat sau se pune intr-o sticla cu dop si se lasa la racoare.
 Se bea conform schemei de administrare.
 Varianta II - prin tocare urmata de filtrare manuala.
 Legumele se spala bine si se taie marunt, dupa care se toaca prin masina manuala de carne.
 Pasta astfel obtinuta se filtreaza printr-un tifon pus in doua, asa incat sucul obtinut sa fie cat mai limpede. Sucul se pune deoparte, iar rezidul se foloseste in scopuri culinare sau se arunca. Administrarea se face cel mai eficient, la scurta vreme (maxim 30 de minute) dupa obtinerea sucului.
 Sucuri din frunzoase (verdeturi, in general)
 Varianta I Intr-un mixer electric (blender-modelul cu elice in partea de jos a vasului) se pune o mana de frunze proaspete, taiate nu foarte marunt, dupa care se adauga o cana de apa.
 Se mixeaza vreme de 2-3 minute, apoi se mai lasa sa mai stea un timp de un sfert de ora intr-un vas de sticla sau smaltuit, dupa care se filtreaz prin strecuratoarea cu sita mai deasa(de ex strecuratoarea pentru ceai) sau printr-un tifon.
 Se obtine aproximativ o cana de suc.
 Varianta II O mana de frunze proaspete se taie foarte fin, ca zarzavatul pentru ciorbe.
 Se pune intr-un vas de sticla sau ceramica, se toarna deasupra un pahar de apa calduta (dar in niciun caz fierbinte), dupa care se lasa sa se macereze la temperatura camerei vreme de 4 ore, dupa care se filtreaza prin tifon. 
 Se obtine ceva mai mult decat un pahar de suc cu miros puternic, specific frunzelor din care a fost preparat, doza care va fi consumata pe stomacul gol, imediat dupa preparare.
 In cazul obtinerii prin alta metoda a sucului pur din frunze, nediluat cu apa (spre exemplu, folosidu-se masina de tocat carne), e necesar ca dozele zilnice sa fie reduse in mod corespunzator, sau, cel mai bine sa fie diluate cu apa, o parte suc pur din frunze si 2 parti de apa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu